Compania anului

Competiția JA Compania Anului este ce mai mare competiție europeană de antreprenoriat adresată tinerilor care doresc să își transforme o idee de afacere într-un pilot sau un start-up împreună cu prietenii și colegii lor.


OBIECTIVE

  1. Dezvoltarea capacităţii de înţelegere a principiilor economice şi a modului de decizie în economia de piaţă
  2. Dezvoltarea unor comportamente relaţionale, echilibrate pentru sistemul economic de piaţă şi a unor capacități de lucru în echipă
  3. Dezvoltarea gândirii critice în domeniul economic şi manifestarea unor atitudini favorabile luării de decizii şi asumare a responsabilităților


CONȚINUTUL EDUCAȚIONAL

Materialele (set complet pentru clasă) sunt puse la dispoziție gratuit de către Junior Achievement România:

  • Ghidul profesorului JA Compania
  • Manualul elevului JA Compania
  • Dosarele companiei (dosarele de departamente, fișe, formulare, tabele)
  • Regulamentul competiției Compania Anului 2017 – disponibil AICI


COMPETENȚE ȘI ABILITĂȚI DEZVOLTATE

Prin participarea la programul JA Compania, elevii își dezvoltă cele 7 competențe cheie antreprenoriale:

  • Creativitatea
  • Spiritul de echipă
  • Perseverența
  • Încrederea de sine
  • Spiritul de inițiativă
  • Responsabilitatea
  • Asumarea riscurilor
  • Înțelegerea și administrarea resurselor


LISTA ACTIVITĂȚILOR

Etapa I – înscrierea în competiția națională
Echipele se înscriu pe www.start-business.ro cu conceptul de afacere și un video pitch.


Etapa II – Incubator Bizzfactory 1, Pilot Compania JUNIOR
Echipele selectate pentru incubare pilotează ideea de afacere în cadrul unei Companii pilot JUNIOR prin:

  1. realizarea unei cercetări de piață
  2. atragerea resurselor necesare realizării companiei pilot
  3. realizarea unei versiuni de test a produsului/serviciului oferit sau a prototipului
  4. interacțiunea cu piața (furnizori, distribuitori, parteneri) pentru a testa fezabilitatea
  5. interacțiunea cu clienți potențiali (de la testare produs/serviciu până la prima vânzare)
  6. interacțiunea cu un antreprenor/profesionist pentru feedback
  7. participarea la activitățile de suport și consultanță prevăzute în calendarul incubatorului
  8. realizarea planului de afaceri – după modelul JA din anexa 2
  9. trimiterea planului de afaceri, a prezentării PPT și a unui video pitch de maximum 4 minute către echipa JA


Etapa III – Incubator Bizzfactory 2 – pregătirea pentru finala națională Compania Anului
Echipele calificate în această etapă vor desfășura, sub îndrumarea profesorului coordonator, a echipei JA și a consultanților voluntari din business, activități de pregătire pentru finala națională a competiției, în vederea:

  1. consolidării pilotului Compania Junior
  2. prezentării modelului de afacere și a rezultatelor pilotării lui
  3. amenajării standului de prezentare a produsului/serviciului
  4. deciziei de continuare a pilotului de business (deschidere companie reală, vânzare parțială sau totală)


Etapa IV – Finala națională Compania Anului
Echipele selectate participă la finala națională cu:

  1. business pitch (4 min.) în fața juriului și a celorlalte echipe participante
  2. prezentarea produsului/serviciului la stand în cadrul Târgului Compania Anului și interviu la stand cu juriul


Etapa V – Participarea la finalele europene ale secțiunilor Elevi și Studenți a echipelor câștigătoare ale finalei naționale


„Prin participarea la programele Junior Achievement, am reușit să ne dezvoltăm spiritul antreprenorial și să descoperim lumea afacerilor așa cum este ea. Ne-am făcut noi prieteni și am reușit să ne cunoaștem pe noi înșine mai bine, precum și echipele în cadrul cărora am lucrat. Am învățat cum să ne evidențiem propriile calități, cum să ne susținem ideile în public și cum să obținem acceptul întregii echipe pentru a trece la următoarele etape. Am reușit să creăm o atmosferă de lucru interesantă, care pune accent pe diversitate și apreciază contribuția individuală. Experiența acumulată ne-a ajutat să câștigăm mai multă încredere în noi.” – Ioana Turcanu, președinte al mini-companiei Cross Desires

Program educațional susținut de

Distribuiti:

articole din aceeasi categorie