Premiul Best Financial Plan – susținut de KPMG România –, acordat la secțiunea studenți a competiției GEN-E echipei VOLTMECH, de la Universitatea Politehnica Timișoara

Premiul Best Financial Plan – susținut de KPMG România –, acordat la secțiunea studenți a competiției GEN-E echipei VOLTMECH, de la Universitatea Politehnica Timișoara

Premiul Best Financial Plan pentru propunerea unei soluții tehnologice relevante și actuale, cu aplicabilitate directă într-un domeniu în dezvoltare, a fost acordat, în cadrul finalei naționale GEN-E, echipei VoltMech, formată din studenți ai Universității Politehnica din Timișoara.

Platforma propusă de echipă este dedicată proprietarilor de mașini electrice și facilitează accesul la servicii specializate de reparații, prin conectarea rapidă cu tehnicieni și centre de service autorizate – o soluție necesară într-un context în care astfel de servicii sunt încă limitate.

„A fost o experiență unică și provocatoare, din care am învățat enorm. Ne-a ajutat să ne exersăm gândirea antreprenorială și să ne prezentăm ideea într-un mod clar și convingător, chiar dacă timpul a fost scurt. Credem că astfel de competiții au un impact real, îți oferă încredere și te încurajează să duci mai departe ideile în care crezi. Le recomandăm tuturor studenților să participe. Merită!” – echipa de studenți VoltMech

Competițiile JA România sunt ocazii importante de învățare pentru tinerii aflați la început de drum în antreprenoriat, oferindu-le contexte reale de validare a ideilor și sprijin din partea mentorilor și a profesioniștilor din business.

„Ca membră a juriului și reprezentant KPMG in România, m‑a impresionat rigoarea financiară și viziunea practică demonstrate de echipa VoltMech. Ne bucurăm să susținem o generație de tineri care transformă ideile sustenabile în soluții de piață și credem că GEN‑E este exact cadrul în care pot prinde aripi proiecte cu real potențial #togetherforbetter.” - Alina Gheuca, Senior Manager - People, Performance & Culture, KPMG Romania