79 de liceeni au propus soluții inovative pentru îmbunătățirea calității aerului din Cluj-Napoca

  • 79 de elevi din 11 licee din Cluj-Napoca au lucrat în echipe mixte și, cu ajutorul a 13 consultanți voluntari OMV Petrom, au gândit și prezentat soluții care pot contribui la reducerea poluării din orașul lor și educarea tinerilor pentru un comportament responsabil față de mediu.


Participanții la workshop-ul interactiv Innovation DayTM, organizat pe 7 mai 2018 la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, au beneficiat astfel de o experiență de învățare practică, conectată la lumea reală, și au jucat rolul unor viitori cetățeni implicați în comunitate, care pot genera schimbări pozitive pentru rezolvarea unei probleme actuale.

Pentru evaluarea propunerilor de proiect, juriul a ținut cont de mai multe criterii: fezabilitatea tehnică și viabilitatea financiară, originalitatea/gradul de inovație, argumentare și calitatea prezentării, spiritul de echipă și colaborare.

Elevii au răspuns activ provocării, dând dovadă de spirit antreprenorial, creativitate, înțelegere a rolului inovației și tehnologiei pentru rezolvarea unei probleme din comunitate, iar printre cele mai bune soluții s-au numărat:

  • sistem de refolosire și reciclare selectivă a deșeurilor, prin intermediul unui aparat special care produce fulgi de plastic după prelucrarea deșeurilor colectate;
  • promovarea mijloacelor de transport electric, a autobuzelor pe bază de energie solară;
  • stimularea utilizării mai frecvente a bicicletelor și mărirea numărului de piste de biciclete;
  • crearea unor parcări în zonele de intrare în oraș, pentru a reduce fluxul de trafic și adoptarea unui sistem de taxe/amenzi care să educe populația pentru a fi mai responsabilă față de mediu și a reduce poluarea generată de autovehicule și trafic;
  • o aplicație interactivă care combină informații cu privire la poluare, activități și programe de voluntariat care contribuie la îmbunătățirea calității aerului și reducerea poluării din oraș.


Distribuiti:

articole din aceeasi categorie