Educația antreprenorială în România și în Europa: modele și provocări de viitor

  • 7 din 10 tineri (69%) se gândesc să își dezvolte o afacere pe cont propriu, conform studiilor recente ale Citi Foundation
  • Citi Foundation a extins global inițiativa “Pathways to Progress” pentru a pregăti peste 500.000 de tineri în domeniul antreprenoriatului și pentru integrarea pe piața muncii înainte de 2020

În cadrul inițiativei “Pathways to Progress”, Citi Foundation și Junior Achievement (JA) România își continuă parteneriatul având ca scop dezvoltarea competențelor profesionale și antreprenoriale în rândul tinerilor din statele europene.

Masa rotunda Educația antreprenorială: provocări și modele de bună practică a reunit reprezentanți ai Ministerului Educației, mediului de afaceri, organizațiilor non-guvernamentale, precum și persoane din conducerea și corpul profesoral al instituțiilor de învățământ partenere în programele JA de antreprenoriat.


7 din 10 tineri se gândesc să își dezvolte o afacere pe cont propriu

Un studiu recent al Citi Foundation arată că tinerii din întreaga lume au un spirit antreprenorial dezvoltat, șapte din zece (69%) gândindu-se să înceapă o afacere pe cont propriu.

Dezvoltarea gândirii antreprenoriale devine prioritate peste tot în lume, constituind un motor de progres al comunităților. Prin programul JA de educație antreprenorială, tinerii sunt stimulați să-și formeze aptitudini antreprenoriale, atât pentru aducerea pe piață a unui nou produs sau serviciu, cât și pentru a avea abordări intraprenoriale la locul de muncă.

În cadrul evenimentului, au fost prezentate și discutate metode, instrumente și exemple practice de dezvoltare a abordărilor antreprenoriale și intraprenoriale în instituțiile de învățământ de la nivel preuniversitar și superior, relația cu comunitatea de afaceri, precum și rolul educației antreprenoriale în pregătirea elevilor și studenților pentru piața muncii.


Peste 500.000 de tineri vor fi pregătiți în domeniul antreprenoriatului

Proiectul European Enterprise Hub (EE-Hub) este un punct central pentru educația antreprenorială din Europa, ce reunește organizații și indivizi atât din sectorul public, cât și din cel privat, cu evidențe solide ale realizării educației antreprenoriale la nivel regional, național și european. EE-HUB este conceput ca un spațiu în care acești actori implicați pot lucra împreună pentru a spori vizibilitatea și impactul educației și practicii antreprenoriale din întreaga Europă.

JA Europe și Citi Foundation au sărbătorit în 2017 30 de ani de parteneriat. În 2017, Citi Foundation a extins global inițiativa “Pathways to Progress” pentru a pregăti peste 500.000 de tineri în domeniul antreprenoriatului și pentru integrarea pe piața muncii înainte de 2020.

Distribuiti:

articole din aceeasi categorie