Școala din viitor ajunge în școlile JA
Proiect în derulare
Un proiect susținut de:

Școala din viitor ajunge în școlile JA este o inițiativă dezvoltată în parteneriat cu Fundația Vodafone, pentru extinderea oportunităților de învățare applied learning și dezvoltarea abilităților personale și digitale ale elevilor.
Prin intermediul ecosistemului educațional Junior Achievement România, profesorii pot utiliza la clasă resursele dezvoltate în cadrul programului Școala din viitor, disponibile pe platforma scoaladinviitor.ro și integrate în platforma JA Learn™. Activitățile le oferă elevilor contexte variate, în care pot explora, experimenta și înțelege lumea digitală care se dezvoltă odată cu ei.
OBIECTIVUL PROIECTULUI
Dezvoltarea competențelor digitale ale elevilor din învățământul primar și gimnazial (6-15 ani), prin acces la activități educaționale interactive, bazate pe învățare practică și aliniate Cadrului european al competențelor digitale – DigComp.
CONȚINUTUL EDUCAȚIONAL
Activitățile Școala din viitor îmbină tehnologia cu jocurile, exercițiile practice, colaborarea și rezolvarea de probleme, oferindu-le elevilor oportunitatea de a învăța prin explorare și lucru în echipă.
Conținuturile Școala din viitor sunt integrate în platforma JA Learn™ prin două cursuri, unul pentru învățământul primar (clasele 0-IV), iar altul pentru învățământul gimnazial (clasele V-VIII), ambele oferind profesorilor activități ce pot fi desfășurate în format fizic, online sau hibrid, centrate pe dobândirea abilităților digitale.
Prin activitățile pentru ciclul primar, elevii își dezvoltă și exersează atât abilitățile de lucru în echipă, de rezolvare a problemelor și gândirea critică, precum și cunoștințele ce țin de alfabetizarea media, protecția mediului și combaterea hărțuirii cibernetice, într-un context de stimulare a creativității și spiritului inovativ.
Activitățile pentru elevii din ciclul gimnazial oferă conținuturi dedicate tehnologiilor emergente, precum inteligența digitală (amprenta digitală, prietenia în mediul online, identificarea știrilor credibile), inteligența artificială (aplicații ale AI în diverse domenii, explorarea meseriilor viitorului în domeniul AI, etica în utilizarea inteligenței artificiale) și robotica. Acestea sunt concepute pentru a sprijini integrarea noilor tehnologii și a conținutului interdisciplinar în activitățile școlare, pregătindu-i pe elevi pentru provocările unui viitor digital și sustenabil.
Activitățile educaționale pot fi accesate de profesorii din rețeaua Junior Achievement, înscriși la disciplina Abilități digitale și STEM, prin intermediul platformei de e-learning JA Learn™.
Oportunități în cadrul ediției a V-a
Pe lângă accesul la resursele educaționale digitale, ediția a V-a a proiectului oferă profesorilor oportunități suplimentare de învățare și dezvoltare profesională. Profesorii beneficiază de sesiuni online de informare, webinare pentru schimbul de bune practici și sesiuni de formare regionale, de tip demo, în cadrul cărora experimentează activitățile disponibile pe platformă și identifică modalități de integrare a acestora în procesul didactic.
Aplicarea practică a competențelor digitale va fi încurajată și prin organizarea a două evenimente de tip Innovation Day, dedicate elevilor din învățământul primar și gimnazial. În cadrul acestora, elevii vor lucra în echipe pentru a dezvolta soluții la o provocare bazată pe una dintre activitățile Școala din viitor, beneficiind de îndrumarea echipei Junior Achievement România și a voluntarilor Fundației Vodafone România.
Totodată, școlile din mediul rural și mic urban vor avea oportunitatea de a participa la o competiție prin care pot obține sprijin pentru îmbunătățirea condițiilor necesare desfășurării activităților de educație digitală, contribuind la creșterea accesului elevilor la experiențe de învățare relevante și moderne.
Metodologia Școala din viitor
Metodologia Școala din viitor, ce stă la baza acestor activități, a luat naștere din colaborarea specialiștilor în educație și tehnologie din cadrul Universității din Salamanca și este concepută în acord cu cele cinci domenii de competență definite de cadrul european DigComp, prin stabilirea unor obiective de învățare adaptate fiecărui interval de vârstă. Metodologia promovează învățarea activă, colaborarea și experimentarea, stimulând curiozitatea, creativitatea și utilizarea responsabilă a tehnologiei. Totodată, aceasta urmărește echilibrul dintre activitățile digitale și cele practice, încurajând dezvoltarea competențelor motorii, cognitive și sociale, alături de utilizarea tehnologiilor emergente.
„Proiectul Școala din viitor ajunge în școlile JA a reprezentat o oportunitate excelentă de dezvoltare profesională. Activitățile și resursele oferite mi-au adus idei noi și instrumente practice, pe care le-am integrat cu succes la clasă. Proiectul a contribuit la creșterea interesului și implicării elevilor, demonstrând cât de importantă este adaptarea educației la cerințele viitorului.” – profesor, Școala Gimnazială Marius Șandru, Reșița
Despre proiectul Școala din viitor
Școala din viitor face parte din programul Skills Upload Jr. – o inițiativă a Fundațiilor Vodafone din mai multe țări europene, creată pentru a-i încuraja pe educatori și elevi să își dezvolte gândirea critică și să utilizeze în mod creativ tehnologiile digitale.
Despre competiția Skills Upload Jr. Challenge
Tot în cadrul programului Skills Upload Jr., elevii de gimnaziu pot participa la Skills Upload Jr. Challenge, o competiție internațională care îi provoacă să identifice probleme reale din viața lor și a comunității și să dezvolte, în echipă, soluții creative, folosind tehnologia ca instrument pentru a genera un impact pozitiv. Competiția include etape naționale și o etapă europeană.
Mai multe informații despre competiție și etapele de participare sunt disponibile pe pagina dedicată Skills Upload Jr. Challenge.
Despre Fundația Vodafone
De 28 de ani, punem la un loc resursele noastre și ale partenerilor noștri pentru ca împreună să construim proiecte incluzive și durabile. Apelăm la tehnologie și la inovație socială și investim în dezvoltarea comunităților defavorizate din România. Modernizăm secții de terapie intensivă neonatală și susținem programe de educație digitală care pregătesc copii și tineri pentru meseriile viitorului și ajută vârstnicii să nu se simtă excluși într-o lume tot mai digitalizată. Ne implicăm în acțiuni de combatere a violenței domestice și a fenomenului de bullying. Din aprilie 2016, alături de celelalte fundații Vodafone din întreaga lume, am îmbunătățit viața a peste 305 milioane de persoane.
Suntem o organizație neguvernamentală românească înființată în 1998, cu statut caritabil, distinctă și independentă de operațiunile comerciale ale companiei Vodafone România. Mai multe detalii despre programele noastre se regăsesc pe www.fundatia-vodafone.ro și www.facebook.com/fundatiavodafone.












