Entrepreneurship Education for Youth 2.0

Entrepreneurship Education for Youth 2.0

Entrepreneurship Education for Youth 2.0 este un program educațional dedicat tinerilor (15 și 24 de ani), dar și profesorilor acestora. Scopul programului este să-i pregătească și să-i inspire pe participanți să folosească o abordare antreprenorială în rezolvarea problemelor și în dezvoltarea lor profesională, având ca obiectiv crearea unei lumi sustenabile din punct de vedere social și al mediului.

Cu ajutorul profesorilor și al consultanților din mediul business, programul oferă șansa unui număr de 7.200 de tineri din România să înțeleagă mai bine modul de funcționare a unei întreprinderi, să obțină cunoștințe și abilități de bază în ceea ce privește finanțele unei companii, să înțeleagă diferitele domenii în care aceștia își pot forma o carieră și mai ales să aibă capacitatea de a conduce o afacere de succes din punct de vedere economic și etic, cu impact pozitiv asupra comunității.

Programul presupune organizarea unei competiții naționale de planuri de afacere, a unei competiții de mini-companii (în cadrul căreia elevii vor parcurge drumul antreprenorial de la idee la produse și servicii reale, viabile și vandabile), precum și a unui Innovation Camp pentru cel mai bun produs/serviciu care rezolvă o problemă dată. Elevii care parcurg programul au opțiunea de a obține certificarea europeană Entrepreneurial Skills Pass, în urma unui test despre antreprenoriat.

Comunicări