SKILLS FOR THE FUTURE – AGILE MINDSET

SKILLS FOR THE FUTURE – AGILE MINDSET

Un proiect susținut de:

SKILLS FOR THE FUTURE – AGILE MINDSET este un proiect dedicat elevilor de liceu și urmărește formarea de abilități pentru aplicarea metodologiei Agile, stimularea creativității și a capacității de lucru în echipă. Proiectul este construit în parteneriat cu DB Global Technology, centrul de tehnologie al Deutsche Bank din București.


OBIECTIVUL PROIECTULUI

În 2024, proiectul SKILLS FOR THE FUTURE – AGILE MINDSET se desfășoară în ediție pilot, în șase licee din București și urmărește să implice 180 de elevi din clasele a XI-a, pasionați de științe exacte, într-o serie de workshop-uri prin intermediul cărora învață să dezvolte soluții creative folosind principiile Agile.


CONȚINUTUL EDUCAȚIONAL

Proiectul include o serie de 3 workshop-uri care combină experiența de lucru și formare pentru utilizarea principiilor Agile a voluntarilor DB Global Technology cu formatele internaționale de tip applied learning ale Junior Achievement.

  • Workshop 1 – Simulare Agile: familiarizarea cu principiile Agile utilizând Lego
  • Workshop 2 – Agile In Real Life: soluționarea unei probleme utilizând principiile Agile
  • Workshop 3 – Show Case: desemnarea celor mai bune soluții dezvoltate utilizând principiile Agile și expunerea la diferite tipuri de job-uri specifice domeniului IT&C

Astfel, elevii participanți beneficiază de îndrumare din partea specialiștilor DB Global Technology și pot explora și aplica în mod creativ aceste concepte, aducând la viață proiecte inedite în domeniul lor de interes.

DB Global Technology este centrul de tehnologie al Deutsche Bank din Europa Centrală și de Est, deschis la București în 2013. Centrul dezvoltă aplicații de ultimă generație pentru diverse tipuri de servicii financiare oferite de bancă la nivel global: trezorerie, gestionarea activelor, anti-fraudă financiară, achiziții globale. Cei peste 1.500 de angajați lucrează cu o gamă largă de tehnologii și acoperă numeroase domenii specifice, având o comunitate puternică de specialiști în metoda de lucru Agile.
Deutsche Bank este una dintre cele mai importante bănci germane, cu birouri in 58 de țări și peste 89.000 de angajați. Deutsche Bank înțelege impactul pe care lumea digitală îl are asupra modului în care își desfășoară activitatea și este implicată în multiple proiecte de digitalizare.

Comunicări