iTech Skills and Challenge

iTech Skills and Challenge

Proiectul iTech Skills and Challenge, susținut de Honeywell și dezvoltat ca parte a programului Junior Achievement Comunicăm cu tehnologia, a fost lansat la începutul anului 2018. Prin intermediul acestuia, elevii au oportunitatea de a participa la activități și experiențe de tip learning by doing, concepute astfel încât să contribuie la dezvoltarea și perfecționarea cunoștințelor și competențelor STEM.


OBIECTIVUL PROIECTULUI

Dezvoltarea abilităților digitale și stimularea gândirii logice a elevilor de gimnaziu, folosind un mediu de programare vizual, dezvoltat special pentru ei.


CONȚINUTUL EDUCAȚIONAL

Materialele proiectului sunt realizate într-o formă simplă și creativă, pentru a atrage și a sprijini profesorii și elevii în realizarea de ore de programare într-un cadru organizat și productiv.

Proiectul iTech Skills and Challenge, adresat elevilor din învățământul gimnazial (clasele V-VIII), are două componente:

  1. Program la clasă – #scriemCOD;
  2. Competiția Tech Challenge Day - în cadrul căreia elevi de gimnaziu din mai multe școli, împreună cu voluntarii Honeywell, lucrează în echipe mixte pentru a găsi soluții care să rezolve o problemă dată.

Programul #scriemCOD conține următoarele opt activități educaționale:

  • pentru clasele V-VI – Avatar cu chip și nume; Mișcare și figuri animate; Fac o schiță – labirint; Jucăm ping-pong;
  • pentru clasele VII-VIII – Număr și calculez; Caractere și povestea lor; Povești cu monștri; Keyboard control – Tetris.

Activitățile educaționale se derulează sub îndrumarea cadrelor didactice, iar componenta learning by doing este susținută și prin participarea la clasă a consultanților voluntari Honeywell România. Aceștia le împărtășesc elevilor din experiența lor profesională pentru a-i ajuta să își formeze abilitățile și competențele necesare unei cariere de succes.
Elevii își dezvoltă și își exersează atât abilitățile de rezolvare a problemelor, lucrul în echipă și comunicare, cât și perseverența și gândirea critică, evaluându-și propriile interese și elaborând planuri privind dezvoltarea personală.

Rezultatele proiectului pilot derulat în cel de-al doilea semestru al anului școlar 2017-2018 sunt disponibile AICI.

Proiect susținut de Honeywell Romania

Despre Honeywell România
Honeywell activează în România din anul 1997 prin intermediul a patru companii care cuprind inclusiv unități de producție situate în București și Lugoj. Compania are în România peste 2.600 de angajați. Operațiunile sale cuprind trei mari arii de business: soluții de automatizare și control, managementul proceselor industriale, precum și sisteme pentru industria aerospațială și industria transporturilor. Pentru detalii despre Honeywell România, vizitați http://honeywell.com/country/ro/.

Distribuiti:

articole din aceeasi categorie