Orientare profesională pentru liceenii din Timișoara

Orientare profesională pentru liceenii din Timișoara

Lansat în anul școlar 2017-2018, proiectul Orientare profesională pentru liceenii din Timișoara se adresează tinerilor timișoreni cu vârsta cuprinsă între 16 și 19 ani. Prin activități de tipul learning by doing, elevii își însușesc cunoștințe și își formează deprinderi necesare viitoarei cariere profesionale.

Proiectul, susținut de ZF Group, a fost dezvoltat ca parte a programului de orientare în carieră, JA Succesul profesional și este implementat în liceele din Timișoara.


OBIECTIVELE PROIECTULUI

Proiectul educațional Orientare profesională pentru liceenii din Timișoara are ca obiectiv facilitarea procesului de inserție a tinerilor pe piața muncii, contribuind la dezvoltarea profesională și personală a acestora și la formarea competențelor transversale necesare în orice domeniu de activitate, cum ar fi comunicare activă, capacitatea de a lucra eficient în echipă, creativitate etc.


CONȚINUTUL EDUCAȚIONAL

Proiectul presupune derularea la clasă a unui set de activități de orientare profesională, în cadrul programului JA Succesul profesional, facilitate de profesori și de angajați ZF în calitate de consultanți voluntari, iar complementar activității la clasă, elevii vor realiza și vizite în compania ZF pentru a înțelege mai bine cum se desfășoară activitățile de producție și de management.

De asemenea, tot în cadrul proiectului, elevii vor participa la JA Innovation Camp, o competiție educațională care le stimulează spiritul antreprenorial în rezolvarea unei probleme date printr-o soluție de business.


Proiect susținut de TRW Automotive Safety Systems

Distribuiti:

articole din aceeasi categorie