Schimbăm vieți

Schimbăm vieți

Schimbăm vieți (Life Changer) este un program european dezvoltat de Junior Achievement, cu susținerea Metropolitan Life și a MetLife Foundation, în 13 țări: Bulgaria, Cipru, Cehia, Franța, Grecia, Irlanda, Italia, Marea Britanie, Portugalia, România, Rusia, Spania și Turcia.

Din 2015, programul este prezent și în România, oferind elevilor de ciclul primar (2015) și gimnazial (2016, 2017, 2018) acces la experiențe de educație economică și financiară, dar și consultanță din partea voluntarilor companiei.

În 2018, programul este extins și către grupa de vârstă 15-19 ani, obiectivul major – incluziunea financiară – urmând să fie concretizat prin activități ce urmăresc asigurarea independenței financiare a tinerilor și dezvoltarea potențialului lor de angajabilitate.


OBIECTIVUL PROGRAMULUI

Parte a programului național JA de Educație economică, Schimbăm vieți (Life Changer) este o inițiativă educațională care promovează incluziunea financiară a tinerei generații prin dezvoltarea abilităților necesare pentru integrarea pe piața muncii și prin crearea premiselor pentru o viață independentă financiar.


OFERTA EDUCAȚIONALĂ

  • Formatul propus prin programul Schimbăm vieți (Life Changer) oferă acces gratuit la un kit educațional complet și încurajează profesorii să abordeze, la clasă, activități despre venituri, buget sau risc financiar.
  • Prin intermediul acestui kit educațional, dar și prin colaborarea profesor-consultant voluntar Metropolitan Life, elevii din ciclul gimnazial și liceal au acces la oportunități de învățare practică și la noțiuni economice și financiare de bază explicate pe înțelesul lor, prin diferite exemple.

Programul a prins foarte bine, întrucât educația financiară nu făcea parte deloc din viața cotidiană a elevilor mei. Bagajul lor de cunoștințe legate de bani era foarte limitat. Pentru ei, banii nu însemnau decât un mijloc prin care își pot achiziționa diverse lucruri. Au aflat, prin intermediul programului, ce înseamnă să te întreții și ce efort fac familiile lor.” – Profesor-diriginte, Școala Gimnazială Nicolae Titulescu, București.


Proiect susținut de

Metropolitan Life este parte a MetLife, Inc., una dintre cele mai mari companii de asigurări de viață din lume, și filială a companiei irlandeze MetLife Europe d.a.c.. Înființată în 1868, MetLife oferă, la nivel global, asigurări de viață, planuri de pensii, beneficii pentru angajați și servicii de administrare a activelor. Cu aproximativ 100 de milioane de clienți, MetLife are operațiuni deschise în aproape 50 de țări și deține poziții de conducere în piețe din Japonia, America Latină, Asia, Europa și Orientul Mijlociu. În România, Metropolitan Life are peste 19 ani de activitate pe piața de asigurări de viață. Două milioane de clienți beneficiază de asigurări de viață și pensii private obligatorii oferite de Metropolitan Life la nivel local.

Distribuiti:

articole din aceeasi categorie