Misiunea mea financiară la Kids Club Chiajna
40 de elevi de la Kids Club Chiajna au pornit într-o misiune financiară.
- Care este obiectivul meu financiar?
- Cum obțin banii și cum îi păstrez în siguranță?
La aceste întrebări, elevii au descoperit răspunsuri prin jocul „Misiunea mea financiară”, disponibil pe platforma Minecraft Education, în cadrul parteneriatului cu Raiffeisen Bank.
Formatul antrenant, de tip ștafetă, și explicațiile oferite de voluntarii Raiffeisen Bank i-au ajutat pe elevi să acumuleze monede specifice jocului, să înțeleagă rolul băncilor și modul în care funcționează dobânda pentru economisire, dar și pentru împrumuturi.
Activitatea a fost organizată în contextul Săptămânii Internaționale a Banilor (Global Money Week). Tema din acest an – Smart Money Talks – a fost pusă în evidență prin utilizarea instrumentelor digitale și învățarea prin joc.
Mai multe detalii despre proiect: https://jar.ro/misiuneameafinanciara
„Banii inteligenți vorbesc” este tema Săptămânii Internaționale a Banilor (Global Money Week), desfășurată în perioada 16-22 martie 2026.
