Abilități pentru succes în carieră și business

Abilități pentru succes în carieră și business

Un proiect susținut de:

Abilități pentru succes în carieră și business este un proiect de consultanță pentru orientare profesională și antreprenoriat, destinat tinerilor cu vârste între 16 și 24 de ani, care are ca obiective dezvoltarea competențelor cheie pentru succesul în carieră și stimularea abilităților antreprenoriale pentru a reuși în domeniul afacerilor.

  • În cadrul proiectului vor participa liceeni și studenți din întreaga țară, cu precădere din București, Timișoara, Cluj, Târgu Mureș și Iași.
  • Activitățile planificate în cadrul proiectului urmăresc perfecționarea abilităților de comunicare, prezentare, relaționare, organizare și antreprenoriat, spiritul de inovație, capacitatea de stabilire a obiectivelor și gestionare a proiectelor, flexibilitatea și adaptabilitatea.


Componentele proiectului:

  • Program la clasă – implementat de profesorii selectați și instruiți de Junior Achievement (JA) România, la care se adaugă prezentări de modele practice și studii de caz derulate de consultanții Accenture; programul include un curs de abilități de comunicare, discuții pe exemple practice, activități de tip joc de rol, materiale educaționale și evaluări.
  • Webinare pentru elevi – dedicate elementelor care facilitează integrarea pe piața muncii: cum se aplică pentru un job; cum se creează un CV și o scrisoare de intenție; cum se identifică abilitățile necesare pentru diferite profesii sau pentru a începe și derula o afacere proprie; consultanță pentru planurile de afaceri.
  • Job Shadow Day – pentru observarea directă la locul de muncă și experimentarea unor activități profesionale concrete.

Proiectul este parte componentă a programelor Junior Achievement de educație antreprenorială și orientare profesională recunoscute de Ministerul Educației și Cercetării, iar accesul la materialele educative, platformele online și webinare este gratuit pentru toți participanții.

Consider că această activitate online, parte a proiectului Abilități pentru succes în carieră și afaceri, a fost foarte utilă, de interes și de actualitate, deoarece îi ajută pe elevi să devină adulții care vor reprezenta viitorul. Ca profesor, mi-au plăcut foarte mult design-ul prezentării și conținutul acesteia, iar activitatea practică ne-a oferit posibilitatea, atât nouă, profesorilor, cât și elevilor participanți, de a descoperi cine suntem noi, cum suntem și care este tipul predominant de personalitate avută.” - Profesor, Colegiul Economic Mihail Kogălniceanu, Focșani

Consider că programul de mentorat Girls in Tech, parte din proiectul Abilități pentru succes în carieră și afaceri, este unul minunat, deoarece, pe lângă multitudinea de informații acumulate, descoperi niște persoane care te îndrumă cu multă căldură, creându-se astfel un mediu plăcut pentru toți. Ediția din acest an mi-a depășit toate așteptările și am rămas plăcut surprinsă. Aș repeta experiența în mod cert, întrucât, împreună cu celelalte membre ale echipei, am învățat cum se creează o aplicație mobilă care poate rezolva o anumită problemă dintr-o comunitate. Sper ca acest proiect să fie făcut pe o perioadă cât mai lungă, pentru că este o experiență ce trebuie trăită de cât mai mulți elevi.” - Elevă, Colegiul Național I.L. Caragiale, București

Comunicări