Aptitudini esențiale pentru succesul tinerilor din comunitatea ta

Aptitudini esențiale pentru succesul tinerilor din comunitatea ta

Un proiect susținut de:

Aptitudini esențiale pentru succesul tinerilor din comunitatea ta 2.0 este un proiect educațional derulat de Junior Achievement (JA) România cu sprijinul OMV Petrom ce le oferă elevilor de liceu oportunitatea de dezvoltare profesională și implicare în viața comunităților din care fac parte prin activități practice de învățare, formare de aptitudini multidisciplinare și dezvoltarea simțului civic.

Resursele educaționale necesare derulării proiectului sunt oferite elevilor și profesorilor participanți în mod gratuit, o parte dintre ele fiind facilitate de voluntari din partea OMV Petrom care, prin experiența lor profesională și exemplele inspirate din munca de zi cu zi, încurajează și stimulează dezvoltarea creativității, comunicării și lucrul în echipă.

Proiectul are ca obiective principale sprijinirea elevilor pentru a câștiga încredere, cunoștințe practice și atribute esențiale necesare pregătirii pentru profesiile lor viitoare, precum și introducerea și conștientizarea în rândul elevilor a joburilor,metodelor și practicilor de sustenabilitate ce reprezintă viitorul pieții de muncă la nivel național și global.


STRUCTURA PROIECTULUI

  • Innovation Day
    Workshop prin intermediul căruia elevi sunt încurajați să-și folosească abilitățile creative și gândirea antreprenorială pentru identificarea unor soluții inovatoare la probleme de actualitate sau situații concrete din comunitatea lor. Munca în echipă, împreună cu voluntarii, transformă ideile în planuri reale pentru dezvoltarea unei afaceri în beneficiul comunității și mediului.
  • Cursul Energy Jobs
    Material educațional care permite explorarea unor job-uri actuale din domeniul producției de energie prin care elevii descoperă abilitățile, studiile și experiența necesare.
  • Incubatorul JA BizzFactory™
    Sesiuni online adresate elevilor înscriși în cadrul competiției JA BizzFactory™, prin intermediul cărora sunt introduse concepte de sustenabilitate, economie circulară și alte concepte de inovare antreprenorială prin care elevii pot să-și dezvolte ideile de afaceri, în același timp în care aduc o contribuție la comunitatea din care fac parte prin soluții inovatoare în combatarea problemelor de mediu.

Innovation Day a fost despre cunoaștere și autocunoaştere, despre a învăța lucruri noi și, ulterior, despre a le împărtăși cu ceilalți. Însă, mai mult decât atât, genul acesta de eveniment te învață cum să te comporți în public, cum să faci un research corect, iar mai apoi cum să fii persuasiv în argumentare. Nu contează dacă faci parte din echipa câștigătoare, dar, cel puțin, eu mă simt câștigător! – elevă Colegiul Național Frații Buzești din Craiova, jud. Dolj

„Activitățile din acest proiect au fost despre cunoaștere și autocunoaștere, despre a învăța lucruri noi și, ulterior, despre a le împărtăși cu ceilalți. Însă, mai mult decât atât, genul acesta de evenimente te învață cum să te comporți în public, cum să faci un research corect, iar mai apoi cum să fii persuasiv în argumentare. Nu contează dacă faci parte din echipa câștigătoare! Eu, unul, mă simt câștigător!" – elev, Colegiul Național Frații Buzești, Craiova, participant la Innovation Day

Comunicări